ღCraciunul nemuritorღ

                                Craciunul: O oaza a luminii si a iubirii sau o mlastina a superficialului?Cred ca amandoua ,din ele s-au creat aceste zile impodobite cu detalii ce incarca admosfera si sufletul cu caldura.Detaliile ca bradul impodobit intr-o incapere mica invaluita de mirosul mancarurilor traditionale si cu familia in jurul mesei de langa soba erau odata micile placeri ale Craciunului care puteau aduce pe chipurile oamenilor fericirea in interiorul casei .Iar afara ,norii plangeau lacrimi inghetate ce se asterneau ca o plapuma groasa peste soseaua goala.Copii alergau fericiti prin neaua care aproape ii ineca ,dar se simteau bine si zana iernii tare se oftica atunci cand ciupea un copil ,iar el in loc sa fuga speriat in casa incepea sa rada si mai tare si se oprea doar atunci cand mama ii chema in casa langa semineul aprins la o ciocolata calda .Zambetul le aparea copiilor din nou cand bunica aparea in pragul unsii ,intr-o mana tinea plasa plina cu dulciuri ,iar in cealalta cateva carti pe care nepotii deabia asteaptau se le afle paginile.

                               Acum e la fel?Este Craciunul de atunci sau s-a transformat doar intr-o obligatie de a cauta cadouri pe care ceilalti sa le uite in spatele unui dulap prafuit?                 
                               Oricum ar fi tot Craciun este ,iar batranul Craciun exista doar prin magia de a ne trimite semne de liniste si odihna trupeasca si sufleteasca...o literatura intreaga scrisa doar prin cuvintele nerostite ale lui mos Craciun care ne aduce aminte ca odata am fost si noi copii ,si inca suntem.

Craciunul este asa cum ni-l facem ,exact ca noi .

ღAm revenitღ

                 Nu am mai scris de mult ,poate din lipsa de timp sau poate doar din dorinta de a face pauza ritualului zilnic de a-mi descarca mintea in paginile acestiu blog.Poate mint si nu-mi dau seama ,poate am doar nevoie sa astept putin pentru ca sa-mi pun ordine in ganduri si abia cand ajung in fata faptului implinit constientizez ca nu am reusit sa dezleg nici macar un fir din ghemotocul imens care s-a strans de ani intregi...

                Am fost destul de ocupata .Abia mai am avut un moment ca sa ma asez pe scaunul inalt si pufos in fata ecranului luminat si sa butonez neobosita tastatura .Mi-am jucat rolul in fata miilor de priviri ,rolul vietii mele ,acela de a trai ,de a simti si de a ma lasa moale in mainile destinului .Noi suntem actorii principali in vietile noastre .
                 Am stat cateva momente pe ganduri si mi-am dat seama ca pe langa mine au trecut momente importante care nu vor mai fi niciodata vii daca eu uit sa le dau importanta ,uit sa le notez si sa le dezvolt ,uit sa le amintesc ,sa le traiesc ,sa am bucur de ele si sa le povestesc.Unele clipe inseamna mai mult decat un an ,as putea crea un imens contur colorat in jurul evenimentelor care mi s-au intamplat: venirea sarbatorilor ,impartirea cadourilor ,primirea cadourilor ,castigarea aprecierilor unui public si juriu ,dar ce rost are sa incarc evenimentele cu experesii care nu vor fi niciodata importante pentru ceilalti ,ci doar pentru mine ,voi le veti uita urmatoarea zi ,dar eu imi voi aminti mereu de ele cu zambetul pe buze fiindca sunt ale mele .

Oh! Eu si egoismul meu !